Andre Agassi – Open. Autobiografie


 

  • O victorie nu este atat de placuta pe cat de neplacuta e o infrangere si sentimentul de bine nu dureaza la fel de mult ca supararea. Nici pe departe.
  • Imi place Broadway. Gasesc ethosul teatrului familiar. Munca unui actor pe Broadway e fizica, obositoare, solicitanta, iar presiunea din fiecare seara e intensa. Cei mai buni actori de pe Broadway imi amintesc de sportivi. Daca nu dau ce au mai bun din ei, o stiu, iar daca nu o stiu, le-o spune publicul.
  • Viata e un meci de tenis intre opusuri. Victoria si infrangerea, dragostea si ura, deschis si inchis. E bine sa afli acest lucru din timp. Apoi sa recunosti contradictiile flagrante din tine si, daca nu poti sa le imbratisezi sau sa le impaci, macar sa le accepti si sa mergi mai departe. Singurul lucru pe care nu-l poti face e sa le ignori.

  • Oamenii intreaba de multe ori cum e aceasta viata in tenis si niciodata nu pot sa o descriu. Dar acest cuvant e cel mai aproape. Mai mult decat orice, e un vartej care te prinde, captivant, ingrozitor, uimitor. Exercita chiar si o vaga forta centrifuga impotriva careia m-am luptat timp de trei decenii.
  • La 7 ani am vrut sa ma las de tenis, dar n-am putut. Nu doar din cauza ca tatal meu m-ar fi fugarit in jurul casei cu racheta, dar ceva inauntrul meu, un muschi ascuns, nevazut, nu ma lasa. Am urat tenisul de cand m-am apucat de el, si cu toate astea am lovit mingea in continuare, de dimineata pana seara, pentru ca nu am avut de ales.
  • Indiferent cat de mult as fi vrut sa ma opresc, n-am facut-o. M-am implorat pe mine insumi sa ma opresc si am jucat mai departe, iar aceasta prapastie, aceasta contradictie intre ce am vrut sa fac si ce am facut de fapt, a parut a fi esenta vietii mele
  • Nimeni nu m-a intrebat vreodata daca vreau sa fac tenis, cu atat mai mult daca vreau sa-l transform in viata mea. De fapt, mama mea era convinsa ca sunt nascut sa fiu predicator. Mi-a spus insa ca tatal meu hotarase cu mult inainte sa ma nasc ca voi fi jucator de tenis profesionist. La un an, spunea ea, am dovedit ca tatal meu avea dreptate. Privind un meci de ping-pong, imi miscam doar ochii, nu si capul. Tatal meu a chemat-o pe mama mea: „ Uite, vezi cum misca doar ochii? E ceva innascut ”.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.