
– Iata ca nici in sezonul asta nu scapam de fostii concurenti, mai ales de Miruna al carei comportament nu l-am agreat de-a lungul sezonului trecut. Dupa cum multi am banuit, de altfel nu era nici greu, Cosmin va divorta de Miruna deoarece aceasta alearga in continuare dupa un barbat insurat chiar daca si ea este casatorita la randul ei. Nu are sens sa dezvolt prea mult un lucru care era evident inca din perioada in care au fost in casa Mireasa. Tot ce pot spune e ca ea, pentru comportamentul si manifestarile ei instabile, are nevoie de suport psihologic, însă caracterul infect nu mai poate fi schimbat, e o cauza pierduta. Ca sa-ti bati joc de un baiat cu calitatile lui Cosmin trebuie sa ai obrazul foarte gros si un caracter murdar. Pentru mine e clar ca Miruna nu ar fi spus ca ii face declaratii de dragoste lui Luta si, dacă nu descoperea Cosmin situatia, ar fi mers pe burta pana ar fi intrat in posesia premiului si apoi i-ar fi dat papucii. Acum inteleg si mai mult de ce părinții ei nu au venit in finala, nu e deloc confortabil si onorant sa ai un copil ca Miruna. Tind sa cred ca nu au fost de acord cu relatia dintre ea si Cosmin nu pentru ca efectiv aveau ceva împotriva lui Cosmin, ci pentru ca știau ce fiica au.
– Mama lui Cosmin a gresit foarte mult cand a sustinut relatia fiului ei cu o tipa precum Miruna si ar fi trebuit sa vorbeasca la momentul potrivit in emisiune.. Una peste alta, ce se intampla acum e o lecție pentru Cosmin din care are multe de invatat. Toți baietii din casa i-au spus după scena cu băutura ca nu ar fi continuat relatia cu Miruna, numai el a ales sa faca ce simte. Iata ca fericirea nu e garantata de nimeni si nimic atunci cand faci ce simti si, uneori, e bine sa asculti si parerile celor din jur, cu atat mai mult cu cat ele erau majoritare intr-o singura directie. Sunt convinsa ca de acum inainte Cosmin va fi mult mai precaut si isi va gasi o fata care sa-l merite. E frumos, destept, matur, cerebral, cu bun simt si are toata viata inainte. Cat despre Miruna …. unele sunt făcute sa fie amante toată viata, nu sotii. Fiecare isi alege statutul care il / o reprezinta cel mai bine. Pacat ca s-a luat șansa altui cuplu de a câștiga premiul si asta doar dintr-o ambitie de-a Mirunei de a le da peste nas colegilor de competitie, dupa cum singura a declarat la Mireasa Confesiuni. Cu siguranta a fost o ambiție si contra lui Luță, probabil pentru a-i starni gelozia sau mai stiu eu ce a fost in capul ei. Corect ar fi ca perechea clasata pe locul următor sa primească premiul sau sa se imparta in mod egal tuturor finalistilor, excluzand-o pe Miruna bineinteles.
– Revenind la actualul sezon, Roberto a fost primul care a vazut fetele in emisiunea live. Tot in live Roberto a spus ca e familist. Asta după ce s-a despărțit de iubita lui când era însărcinată în 8 luni. În prezentare a spus ca nu vrea o femeie cu copil deoarece știe cum e sa crești un copil. Asta după ce nu l-a văzut niciodată pe copilul care ar putea fi al lui. Mi se pare ca afirmatiile lui se contrazic cu ce a facut el pana acum in viata. Deocamdata aflam numai varianta lui in care oaia neagra e doar fosta, insa adevarul e mereu la mijloc. Blind date-ul pe care l-a avut cu Catalina a fost destul de banal. Ea s-a pornit mai greu si el i-a uitat numele. Ba mai mult de atat, Roberto, fiind emoționat, a zis in direct ca cică vrea sa intre în interiorul Cătălinei. Cam grăbit, ce sa zic. :))
– Alex se arata frustrat de înălțimea lui. Primul lucru pe care l-a întrebat pe Roberto a fost dacă sunt înalte fetele. Are si el complexele si temerile lui. Nu i-a convenit nici ca unii baieti i s-au adresat cu un anumit apelativ sau un fel de porecla si ca s-au amuzat pe seama asta. La cum s-a descris in prezentare ca fiind idolul femeilor casatorite si necasatorite, cred si eu ca acum nu ii pica deloc bine lui Alex sa fie pus in postura de a fi luat in ras.
– Abia astept sa-l vad pe Dima intr-o relatie ca sa arate ce are el de oferit. La cat de multa reclama isi face singur, la ce parere buna are despre el si la cate pretentii are de la o femeie, chiar m-a facut curioasa. Nu e rau deloc sa ai o stima de sine crescuta si anumite standarde, insa e bine sa nu se exagereze.
– Hatice are multe temeri legate de trecutul ei raportat la prezenta in aceasta emisiune. Le marturisea fetelor ca ii e teama sa nu se discute lucruri din trecutul ei si ca are cativa scheleti in dulap, insa cel mai mult ii e frica de reactia parintilor care nu stiu amanunte din fostele ei relatii. E cam tarziu acum, trebuia sa se gandeasca la aceste aspecte inainte de a se inscrie sau de a intra in casa Mireasa. De-acum Dumnezeu cu mila.